Emeric Dembróvszki, cel mai bun fotbalist român de la Mondialul din Mexic 1970, a vorbit într-un interviu pentru Pariurix.com despre dezastrul fotbalul actual din Timișoara.
În opinia fostei glorii a „alb-violeților”, nu vom vedea prea curând o echipă din Timișoara în Liga I, pentru că, în acest oraș „n-a existat niciodată o structură puternică pentru fotbal, așa cum a fost de exemplu la Craiova. Bănățenii au fost mai delăsători pe acest segment”. Dar Dembo a detectat și alte probleme ale fotbalului din această zonă: „În primul rând, nu sunt antrenori. În al doilea rând, nu sunt conducători capabili. În al treilea, nu e infrastructură, iar în al patrulea rând – există această nesiguranță legislativă, cu legi care se schimbă de azi pe mâine. În al cincilea rând, nu mai există modele de fotbaliști care să atragă copiii. Cu toate acestea, centrul de copii a produs. În Liga I sunt vreo 15 fotbaliști crescuți de Timișoara”.
Emeric Dembróvszki a fost cel mai buni jucători ai României la Cupa Mondială din Mexic. Spune că era un aer rarefiat care îi convenea. „M-am simțit la polul opus față de cum mă resimțisem cu un an înainte, când am fost în turneu de pregătire în Brazilia, pentru o lună. Acolo nu putusem nici să alerg, de-aia și jucasem puțin. Dobrin a pățit invers, el având în Mexic starea mea din Brazilia. De supărare, a luat-o apoi pe bere și a început să se certe cu toți”, a dezvăluit cel care a fost integralist pentru România la acel mondial: „Am primit numai note foarte mari. Selecționerii echipelor prezente mi-au dat 9 cu Anglia, 10 cu Cehoslovacia și 9 cu Brazilia. Cam aceleași calificative le-am avut și din partea presei internaționale!”.
Prezentul are nuanțe de dezamăgire. După ce și-a pus ghetele în cui, a antrenat-o pe Poli Timișoara, echipă pentru care jucase șapte sezoane și alături de care cucerise trofeul Cupa României, în sezonul 1979-1980. A promovat-o pe Poli în „A” în 1984, dar apoi, cu trecerea anilor, și-a dat seama de aranjamentele care se făceau în fotbalul românesc și a renunțat. Acum este scouter la ACS Poli, neplătit din ianuarie.
„Am fost un copil fericit. Mergeam toată ziua la fotbal, chiar dacă tata nu mă prea lăsa și mai luam și câte o bătaie din cauza asta. El voia să-l ajut la atelierul de tâmplărie. Am fost 7 frați, 5 băieți și două fete. Eu eram cel mai mic”, povestește pentru sursa citatăt cel după numele căruia au fost numite terenul de fotbal, sala de sport și o stradă din localitatea natală, Câmpulung la Tisa.
A jucat portar, a luat mingea, a driblat tot și a dat gol!
Prima oară a jucat ca portar. La un meci, plictisindu-se în poartă, a ieșit cu mingea la picior și i-a driblat pe toți cei care i-au apărut în cale. A ajuns în careul advers și a dat gol. A fost primul său gol oficial. Imediat, antrenorul i-a spus: „De-acum înainte, treci în față!”
Prima echipă importantă din carieră a fost Dinamo Bacău, antrenată, pe atunci, de legendarul Constantin Teașcă. A devenit repede o vedetă în „orașul lui Bacovia”: „Băcăuanii m-au primit foarte bine. S-a întâmplat ca, de multe ori, oamenii să defileze pe străzile Bacăului, după meciuri, cu poza mea, de parcă eram Ceaușescu”. Cu Emeric Dembróvszki în prim plan, Dinamo Bacău a fost prima echipă românească ajunsă până în sferturile de finală ale unei competiții europene, în ediția 1969/70 a Cupei Orașelor Târguri.
O amintire care îl face să zâmbească acum are legătură cu prima convocare la echipa națională a României: „Jucam constant la naționala de tineret, fiind titular. A urmat un turneu în Africa, la care antrenorul Cornel Drăgușin m-a lăsat acasă. În schimb, i-a luat pe alții cu relații. Atât de tare m-am supărat, încât am jurat că nu mai merg la nicio viitoare convocare la tineret. Așa că atunci când a venit prima convocare de la naționala mare, care, într-adevăr, era din partea lui Angelo Niculescu, crezând că e de la tineret, am refuzat să mă prezint, cu orice risc. Numai că, ducându-mă în birou la președinte, m-am uitat și eu pe telegramă, văzând acolo scris „pentru lotul A. Întârziasem două zile. Așa că am fugit repede la Snagov, unde era cantonat lotul național și mi-am cerut scuze lui nea Angelo, explicându-i ce se întâmplase”.
Întreg interviul poate fi citit AICI.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER